“Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestita tăria”
Dragi fraţi şi surori întru Domnul,
an de an suntem chemaţi să ne alăturam mişcării ecumenice mondiale, care cuprinde toate bisericile creştine şi să contribuim cu sufletele deschise la Săptămâna de Rugăciune pentru Unitatea Creștinilor. Pentru anul 2018 fraţii creştini din arhipelagul Caraibe au ales un pasaj din Cântarea de laudă a poporului Israel din Exodul 15,6: “Dreapta Ta, Doamne, şi-a făcut vestita tăria.”
Prin această cântare evreii au dat odinioară glas bucuriei si recunoştinţei lor pentru eliberarea de sub jugul egiptean. Mâna dreaptă a lui Dumnezeu i-a ajutat să treacă de Marea Roşie şi de oştile duşmanilor. Moise a răspuns la faptele mari ale lui Dumnezeu şi şi-a îndemnat israelienii la laudă şi preamărire către Dumnezeu. Asemenea lor creştinii din Caraibe au recunoscut în Domnul pe cel care i-a eliberat de jugul ocupaţiei coloniale. El a văzut suferinţa lor şi a dat ascultare rugăciunii celor subjugaţi.
Chiar dacă experienţele dramatice de subjugare şi eliberare ale evreilor de pe vremea lui Moise sau cea a ţarilor din Caraibe sub ocupaţie coloniala par departe de noi în spaţiu şi timp, ele prin impactul psihic şi fizic ne aduc aminte de secolul trecut. Secolul 20 a fost secolul celor mai mari tragedii umane precum cele doua războaie mondiale şi subjugări de popoare precum dictaturile comuniste în Europa de Est. Tragedii personale, familiale, etnice, naţionale si continentale au marcat lumea şi pe noi înşine. Pe 1 decembrie 1918 precum pe 22 decembrie 1989 Dumnezeu s-a îndurat de noi, astfel încât în anul 2018 noi sărbătorim 100 de ani de la Marea Unire a Ţării cu Transilvania, respectiv 29 de ani de libertate după regimul ceauşist . Totodată pe 13 ianuarie 2018 se împlinesc 450 de ani de la prima proclamare în Europa a toleranţei şi libertăţii de conştiinţă şi credinţă la Turda. Toate acestea n-au venit de la sine. Oameni cu o mare iubire pentru adevăr şi dreptate, toleranţa şi libertate, pentru aproape, comunitate şi neam s-au dedicat cu trup si suflet, cu credinţă şi speranţă, şi chiar cu preţul vieţii pentru un viitor liber, demn si bun pentru toţi, nu doar pentru unii. Toţi aceştia sunt martori ai tăriei lui Dumnezeu. Astfel 2018 este un an în care suntem invitaţi să dăm glas bucuriei şi recunoştinţei pentru eliberarea de război, dictatură şi subjugare.
Nici in secolul 21 popoarele lumii sunt ocolite de războaie, terorism, acţiuni solitare periculoase, tendinţe de subjugare, care provoacă milioane de refugiaţi, revolte, proteste si nemulţumiri profunde. Şi în ţara noastră libertatea si demnitatea, unirea şi democraţia dobândită cu ajutorul lui Dumnezeu cu preţul vieţii înaintaşilor noştri, cu 450, cu 100, cu 29 de ani în urmă, este subminată tot mai evident de o majoritate parlamentară, cu scopul subjugării justiţiei şi luptei anticorupţiei, pentru deservirea propriei clientele politice şi prin aşa-zise reforme, dăunătoare oamenilor. Astfel 2018 este şi un an în care suntem chemaţi în calitatea noastră de creştini să înălţăm rugăciunea noastră comună pentru ca „Dreapta” lui Dumnezeu sa-si „facă vestită tăria” în cer şi pe pământ, în lume şi în ţara noastră. Şi totodată în calitatea noastră de cetăţeni responsabili să protestăm cu cuvântul şi în pace pentru o întoarcere a lucrurilor spre binele oamenilor şi spre lauda lui Dumnezeu. Iar locul bisericilor şi slujitorilor ei este acolo unde este poporul lui Dumnezeu, pe stradă, în scoli, în spitale, în întreprinderi, în casele şi căminele celor nevoiaşi, între oamenii care tânjesc după libertate şi dreptate, unitate şi bunătate, iubire şi speranţă.
Cu binecuvântare,
Reinhart Guib
Episcopul Bisericii Evanghelice C.A. din Romȃnia