Evanghelic din 1550

Istoria „Bisericii Sașilor Ardeleni“ are o vechime de peste 850 de ani. În secolul al XII-lea    primii coloniști din regiunea Rinului și a Moselei s-au așezat în Ardeal. Ei fuseseră chemați să apere granițele și să deschidă noi căi de acces, înființând astfel sate și orașe. Bisericile au servit și drept loc de refugiu în fața dușmanilor, cu timpul fiind extinse, ajungând cetăți fortificate. Aceste cetăți  reprezintă astăzi o caracteristică a peisajul ardelenesc.

În centrele lor de colonizare, pe „pământul regesc“, sașii s-au bucurat de numeroase privilegii, putându-se administra în mare măsură autonom.

• Reforma luterană din Ardeal.

Între 1542 și 1550 a avut loc Reforma luterană în Ardeal, ea fiind acceptată solidar de sași. Purtătorul de cuvânt pe teme teologice și organizatorice a fost umanistul brașovean Johannes Honterus. În 1550 biserica luterană ajunsese să fie recunoscută în mod oficial. Denumirea de „evanghelic C.A.“ înseamnă „evanghelic de confesiune augustană“. Începând cu Reforma limba de propovăduire este germana (respectiv în cazuri singulare și dialectul săsesc).

Reşedinţa episcopilor Bisericii Evanghelice s-a aflat din 1572 până în 1867 la Biertan, după care s-a mutat la Sibiu. Viaţa socială fusese strâns legată de viaţa bisericească. Comunităţile erau organizate în vecinătăţi, ale căror reprezentanţi urmăreau ca toate regulamentele convenite să fie respectate, chiar și discursurile oficiale ținând-se după reguli bine stabilite. Astfel s-a păstrat un ritual remarcabil de împăcare: Înainte de primirea sfintei împărtăşanii, în cadrul vecinătăţii avusese loc festivitatea de conciliere.

Pe lângă saşi, dea-lungul secolelor a avut loc transmigrarea şi altor luterani în Ardeal, precum landlerii din regiunea Alpilor, cei din Hanau şi Badenul de Sud, statornicindu-se în zonele vestice ale pământului regesc, numit Unterwald. Cu excepţia celor trei comune de landleri Apoldul de Sus, Cristian şi Turnişor, transmigranţii s-au integrat în mare măsură în populaţia săsească din Ardeal.

• Biserica regnicolară a saşilor ardeleni

Biserica s-a dezvoltat tot mai mult spre o comunitate generală de interese a saşilor ardeleni. Chestiunile/problemele politice, economice şi culturale dar în special educarea tinerilor în şcoli bisericeşti au ajuns din ce în ce mai mult în centrul activităţii lor. Pedagogi celebrii precum reformatorul şcolar originar din Mediaş şi eroul Revoluţiei din 1848 Stephan Ludwig Roth proveneau din rândurile clerului evanghelic.

După ce saşii ardeleni îşi pierduseră în 1867 prin instaurarea „dualismului“ austro-ungar dreptul la autoadministrare politică, sub Georg Daniel Teutsch (episcop între 1867 şi 1893) împletirea intereselor bisericeşti, administrative, politice, economice şi culturale îşi atinsese apogeul. În 1900 Biserica Evanghelică angajase peste 1000 de învăţători în propriile şcoli.

• Biserica Evanghelică C.A. din România (după 1918)

Urmările Primului război mondial şi înfiinţarea statului România Mare au dus la provocări cu totul noi pentru Biserica Evanghelică: Din Biserica Evanghelică C.A. din ţinuturile ardeleneşti ale Ungariei s-a născut Biserica Evanghelică C.A. din România, cuprinzând pe lângă nucleul istoric al Ardealului şi comunităţi bisericeşti ale altor foste regiuni maghiare (Banatul,) ale Bucovinei şi ale aşa-numitului „Regat“ (Țara Românească şi Moldova), inclusiv comunităţile luterane germane din Basarabia.

Sub influența conjuncturii politice și a radicalizării din anii 30, conducerea bisericească a fost tot mai mult forțată să se implice în politica partidului german din România, ceea ce a dus ulterior la dificultăți enorme: episcopul Glondys fusese nevoit să demisioneze la dorința politicii național-socialiste a Reichului german și a simpatizanților lor din România. În schimb, Wilhelm Staedel, un preot deschis pentru „creștinii germani“ cu vederi influențate de național-socialism, ajunsese episcop.

Mișcările antinaționaliste accentuate precum cercul din jurul prim-preotului brașovean Konrad Möckel au rămas în minoritate.

Astfel, după 1944/45, în condiții complet diferite și dificile trebuia făcut un nou început. Mulți enoriași fuseseră deportați în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică până în anii 50. Odată cu expropierea sub noul regim Biserica Evanghelică a pierdut școli, terenuri și păduri, putând păstra doar clădirile bisericilor ei. Au fost deființate toate asociațiile (precum Asociația evanghelică de femei).

Însă sub noul episcop Friedrich Müller-Langenthal biserica a putut fi consolidată treptat în pofida constrângerilor condiționate politic. În anul 1955 a fost înființat Institutul Teologic Protestant unic de Grad Universitar din Cluj. La secția de predare în limba germană din Sibiu au fost pregătiți preoții, - iar din 1994 s-a hotărât și hirotonisirea femeilor în cadrul Bisericii Evanghelice C.A. din România.

A putut fi asigurată instruirea bisericească a copiilor și în ciuda unor îngrădiri din timpul regimului totalitar. Creșterea numărului căsătoriilor de confesiuni și limbi diferite a dus ca la ceremoniile bisericești să fie folosită tot mai des limba română. În ziua de astăzi există în unele localități învățământ pentru confirmanzi în limba română cât și slujbe divine în limba română pentru membrii bisericești vorbitori de limba română.

• Biserica dăinuie

După căderea cortinei de fier în anul 1990 au emigrat două treimi din enoriașii Bisericii Evanghelice C.A. din România în Germania. Acest proces a continuat și în anii următori, astfel încât actualmente au rămas mai puțin de 15% din numărul enoriașilor evanghelici. În anul 2014 numărul lor este de aproximativ 12.700.

Noul Statut al Bisericii Evanghelice C.A. din România ia în considerare trecerea de la o „biserică regnicolară” la o „biserică diasporală“. Sarcinile principale/esențiale ale bisericii sunt:

Propovăduirea cuvântului lui Dumnezeu și administrarea tainelor/sacramentelor, asistența duhovnicească și diaconia, instruirea copiilor și tinerilor, învățământul religios în școli, administrarea și conservarea bunurilor culturale și a arhivelor, colaborarea ecumenică cu biserici în țară și în străinătate.

În contextul ei social și politic biserica încearcă să valorifice identitatea luterană și să transmită mai departe mărturia Reformei.

• Referitor la istoria împărțirii administrative a Bisericii Evanghelice C.A. din România vezi și: Districtele bisericești.

• Referitor la emigrarea vezi și: Istoria activității de asociere din Ardeal.