Noutăți

Biserica fortificată din Ruja

Biserica fortificată din Ruja a fost redată circuitului turistic

Proiectul de reabilitare a început în 2018 și s-a finalizat la sfarsitul lunii septembrie 2022.

Motiv de bucurie la Ruja. Lucrările de reparații și conservare la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate au fost finalizate. Repus în valoare, monumentul istoric va fi inclus printre obiectivele turistice importante ale județului.

Lucrări finalizate

Parohia Evanghelică Ruja a anunțat, în cadrul unei conferințe de presă, finalizarea lucrărilor în cadrul proiectului „Lucrări de reparații, conservare și introducere în circuitul turistic la Ansamblul Bisericii Evanghelice Fortificate Ruja“, finanțat prin Programul Operațional Regional 2014-2020 și implementat de către Parohia Evanghelică Ruja. „Am reușit să implementăm un proiect pe care nu numai noi ni l-am dorit, ci întreaga comunitate (…). Proiectul a început în 2018 și s-a finalizat la sfârșitul lunii septembrie. Investiția a vizat creșterea atractivității turistice, prin punerea în valoare și utilizarea durabilă a obiectivului de patrimoniu și introducerea acestuia în circuitul real și virtual. Toate intervențiile au fost făcute în spiritul regulilor restaurării și conservării monumentelor istorice.“, a transmis Elena Curcean, din echipa de management care s-a ocupat de implementarea proiectului.

Lucrările executate

Intervențiile și activitățile desfășurate în cadrul proiectului au vizat, pe de-o parte, lucrări de reabilitare a Ansamblului Bisericii, respectiv a fost reabilitat acoperișul, șarpante și învelitoare, inclusiv ignifugare și tratament antiseptic, tencuieli interioare și exterioare, au fost refăcute pardoselile degradate din lemn, fiind înlocuite cu pardoseli de cărămidă. S-au realizat rostuiri, rețeseri și refaceri de tencuieli pe bază de var.

S-au refăcut instalațiile electrice și s-a realizat un iluminat arhitectural, s-a montat un paratrăznet, precum și echipament pentru avertizare în caz de incendiu.

Amenajările exterioare au avut în vedere colectarea apelor pluviale. S-au realizat de asemenea și mici intervenții, lucrări de reparații la zidul de incintă – zidărie de piatră, rețeseri și readucerea acestuia la stadiul inițial.

Vizite online

Pe de altă parte, de foarte curând s-a finalizat și digitizarea obiectivului de patrimoniu. „Vizitarea monumentului va putea fi realizată și prin intermediul mediului online. În prezent se operaționalizează planul de marketing, ce vizează acțiuni socio-culturale menite să consacre obiectivul de patrimoniu ca centru de atracție turistică și să conducă la creșterea numărului de vizitatori. Estimăm o dublare în fiecare an a numărului de vizitatori, acum fiind înregistrați cca 175 de vizitatori.“, arată Elena Curcean.

Reabilitare  ”cu cântec”

La eveniment au participat reprezentați ai tuturor celor implicați în proiect. „Am început cu stângul, ca să spun așa, când în urmă cu câțiva ani am constatat că topometria locului și cadastrul nu băteau cu realitatea. Aveam un număr topo care se închidea direct în ușa bisericii, ceea ce nu s-a prea întâlnit în alte părți. Nu am regretat că au fost probleme, ci am încercat să le rezolvăm. Altă problemă care a dat naștere la controverse este cea legată de turnul clopotniță. Anumiți istorici de artă au comentat că ar fi vorba despre un donjon, cum sunt și la Sibiu vreo 3 de genul acesta, dar arhitectul Bucur a tras concluzia că a fost totuși turn și nu un turn locuință, ca pe vreme nobililor care, în condiții de restriște, se retrăgeau în acest turn cu rol de apărare.

Ne-am izbit de o seamă de finisaje de natură deosebită, inscripții, valori de frescă sau de tencuială pictată mai veche, la care am convenit că e mai bine să o lăsăm în conservare și să nu se facă restaurări acum și din cauza unor chestiuni de ordin financiar dar și pentru că oglinda unei biserici poate să fie și arătând istoricul ei și nu neapărat prezentul și modernitățile care s-au mai făcut între timp. Mă refeream și la mobilier și la bănci și strane. Ca obiecte de patrimoniu, merită să fie și ele menționate. Pe exterior, ca la toate intervențiile pe care le-am avut la biserici, într-adevăr îndepărtarea apelor de ploaie de la baza clădirii, prin rigole de suprafață sau prin canale care sunt colectate îngropat, în așa fel încât din punct de vedere al esteticii curții să rămână circulația fluentă. Aici s-au găsit soluții bune și chiar pot să spun că aici constructorul a cam ținut cu noi mergând pe ideea să le canalizăm cât mai departe de pereții de bază ai bisericii. Nu numai atât, a găsit și o modalitate care mie mi-a plăcut, în ceea ce privește pavajul de piatră de râu care arată foarte bine, mai ales că pietrele sunt cam la fel de mari“, a declarat Emil Crișan, arhitectul Consistoriului Superior al Bisericii Evanghelice C.A. din România.

Lucrări de cea mai bună calitate

Toți cei care au ajuns deja la Ansamblul proaspăt reabilitat au căzut de acord că lucrările efectuate sunt de foarte bună calitate, lăudând echipa firmei de construcții. „Mulțumim pentru colaborare tuturor celor implicați în proiect. Probleme am avut, cred că am reușit să le rezolvăm cam pe toate. Pentru noi a fost o lucrare mai importantă, au fost probleme mai mari sau mai mici, ca peste tot, dar le-am depășit“, a declarat la rândul său Jani, reprezentantul firmei SC Unicons SRL.

„Doresc să mulțumesc tututor participanților la proiect și în mod special constructorului care, cu toate că a început un pic mai târziu șantierul, l-a terminat la timp (nr – chiar cu 2 luni mai devreme), cu un rezultat bun“, a declarat Gheorghe Muntea, reprezentant al firmei Adam’s Construct SRL, societatea care a asigurat supravegherea lucrărilor în cadrul acestui proiect.

Reabilitări din fonduri europene

Daniel Herciu, director economic la Consistoriul Superior al Bisericii Evanghelice, a amintit de provocarea reabilitării mai multor biserici, sumele totale atrase fiind de ordinul a circa 20 milioane de euro. „În această rundă de proiecte europene, Biserica Evanghelică a depus documentații pentru 15 proiecte, a reușit să obțină finanțare pentru 13. Din acestea, 6 au fost preluate de Consistoriul Superior, de acestea ocupându-se în mod direct. Celălalte, unde sunt comunități locale mai puternice, se ocupă singure de implementare. S-au încheiat lucrările la 3 din cele 13, urmează în curând Rupea, Cincu, Selistadt, Vulcan, Coldea… E o provocare, valoarea totală este undeva la 20 milioane de euro pe toate proiectele, o sumă foarte mare. Ne bucurăm că am reușit și vreau să mulțumesc nu numai din politețe firmei de management, chiar vreau să le mulțumesc pentru că fără ei nu am fi putut să accesăm aceste fonduri, să mulțumesc arhitectului Bucur și arhitecților care au participat la acest proiect, constructorului, dirigintelui de șantier…“, a transmis Daniel Herciu.

Temelia pentru proiecte noi

Bucuria finalizării lucrărilor a fost împărtășită și de curatorul bisericii. „Vă mulțumesc din tot sufletul că am încheiat cu bine. Am avut un mare stres pe final din cauza COVID-ului, dar am reușit. Le mulțumesc prietenilor din Germania care ne-au susținut. Am învățat multe, pentru mine a fost ca o școală profesională. Avem o altă temelie aici, iar acum trebuie dezvoltate alte proiecte“, s-a arătat optimist Daniel Andree, curatorul bisericii din Ruja. „Țin să ne reamintim că la startul lucrărilor am fost cu o persoană în plus, cu domnul părinte Reinhardt Boltres, care din păcate nu mai este. Dumnezeu să îl odihnească! El ne-a susținut foarte mult, a fost cel care ne-a chemat și ne-a rugat să participăm la acest proiect. Sper că am reușit“, a completat soția acestuia.

Sprijin de la Consistoriul Superior

„Munca la proiectele acestea a început acum 10 ani. Fără intenția, fără efortul Consistoriului nu ajungeam cu niciunul dintre ele la capăt. Chiar și consultanța și arhitecții, și diaspora, fără Consistoriul Superior și fără domnul Günesch, după opinia mea, nu ajungeam nicăieri. Acesta (nr – finalizarea lucrărilor la Ruja) este încă unul dintre succesele în care l-aș menționa pe domnul Günesch. Este un obiectiv extraordinar pentru cei care sunt de meserie și pentru cei care fac turism istoric sau religios. Considerăm că am făcut ceva pentru cei care ne-au lăsat clădirile, am făcut ceva și pentru comunitatea care există aici și care sper să devină conștientă de monumentul pe care îl au.“, a adăugat Valentin Păun, din partea firmei de consultanță.

Proiectul de la Ruja are o valoare totală de cca 1,394 milioane lei (suma reprezentând valoarea totală a proiectului conform contractului), din care cca 1,314 milioane lei reprezintă finanțare nerambursabilă.

Monument cu valoare istorică

Biserica cetate din Ruja (sat aparținător orașului Agnita) poartă hramul Sfintei Magdalena și este construită la începutul secolului al XV-lea, ca biserică sală, cu un corp dreptunghiular și o absidă pentagonală. La începutul secolului al XVI-lea biserica a fost fortificată: pereții de sus au fost prevăzuți cu metereze, corul a fost reamenajat, s-a adăugat și turnul clopotniță din vest, iar în jurul bisericii a fost ridicat un zid de fortificație cu turnuri. În secolul al XIX-lea, zidul de fortificație s-a dărâmat. În prezent în clopotniță, pe lângă celelalte clopote, mai există unul, care datează din anul 1500.